Vreau o ploaie! Să plouă cu ape curate Să ne fie spălate Toate acele păcate Pe care (nu) le avem. Vreau apa să curgă, Să spele mâinile noastre legate Să ni se facă dreptate să curețe străzile Odessei moarte Să nu vedem roșu călcând peste ruine Aș vrea să avem ce spune… Visez să fie ploaie Să curgă ape multe, să ne înece Să nu avem timp să ne trezim, Să ne aplece Peste toate mormintele ce le-am săpat Din nepăsare Peste pământul mustind a sângele Copiilor născuți lângă mare.
Pagina de jurnal
Am un nod în gât cât pumnul… Nu vreau să plâng dar lacrimile mă îneacă când mă gândesc la ce au trăit și ce trăiesc oamenii la 300 km de noi . Războiul are cea mai hidoasă față a morții.
Ironie-de ziua scrisului de mână, scriu aici pe blog, de pe telefon, în mașină, grăbită, să reușesc, să fac, să dreg, să…
Îmi place să scriu de mică. Îmi amintesc cum urmăream cum mi se umpleau paginile caietelor cu scrisul meu mărunt, neregulat și simțeam o satisfacție inexplicabilă. Mai ales că nu am un scris tare caligrafic, dar să știu că acolo pe hârtie sunt buchiile mele, născute, crescute cu grijă, e un lucru tare plăcut.
Vă las aici o pagină de maculator, să vedeți cum arată procesul de creare a unui #poem_brut (neterminat și probabil care nu va fi publicat).
Scrieți și voi tot ce va trece prin cap… Hârtia e foarte prietenoasă, iar pixul e cel mai de nădejde toiag pe care te poți bizui oricând.
salut, eu sunt Parascovia și tocmai ați citit o pagină din #Jurnalul_unui_poet_brut . Dacă vă place și vouă(ca și mie) să aflați tot ce se ascunde după o cortină, dați Follow acestui Blog și veți vedea cum/când/de ce pot scrie un #poem_brut și alte lucruri ce-mi vin în cap câteodată 😊 Vă cuprind
Well, a trecut o vreme… Pot sa găsesc o mie de scuze, despre cât de ocupată am fost cu job-ul, cu familia, cu gospodăritul, despre cum am pierdut/uitat parola că sa intru aici, despre cum nu mai știam ce să scriu sau dacă are rost să o fac.
Și îmi propun de fiecare dată să fiu consecventă indiferent de numărul de cititori ai blogului. Mie oricum îmi place să scriu. De ce nu o fac pentru mine, așa în fiecare zi, ca pe o rugăciune? N-am să mă plâng prea mult, dar am să mărturisesc că sunt furată de lene/rutină. E o boală grea. Mă tratez la început de fiecare an. Dar boala recidivează… Iertare.
Hmmm poezia a rămas la fel de specială în sufletul meu. Și azi am sa vă arăt câteva cărți de poeme pe care le am în biblioteca mea.
Sunt ca niște bucățele de ciocolată scumpă, elvețiană, pe care n-o scoți din cutie așa… pentru toți. Îți ții comorile doar pentru tine, le guști în tihnă, cu o cafea gustoasă și le miști pe limbă ca să păstrezi senzația dulce amăruie cat mai mult.
Am vânat cartea asta pe site-urile românești și când întâmplător am găsit -o în librăria Cartier, am fost fericită! Citiți -o, cumpărați -o măcar pentru câteva gustări de poezie.Igor Guzun e de consumat pentru a alina dorul de casă (chiar dacă ești aproape) Igor Guzun &Sergiu Beznițchi -o combinație superbă pentru frământări de limbă/minte.Aici nici descriere nu trebuie, totul e pe copertăDar ca să vă conving, las aici și o poză din cartea „Oameni ca păpădiile”.Zvâc -ul lui Victor Fală e un strop de senzualitate în parfum Chișinăuiesc. Mă laud și cu autograf de la autor, treceți și voi prin librării , măcar să o răsfoiți, dacă vă place spuneți! (Dacă nu, tot nu tăceți)Și două cărți de Ioana Isac, care excelează în metafore inedite Ca să știți că nu că mint, las aici un poem din cartea „ce mai faci , Poezie?
Vă las hrană pentru minte și liste de pus în coș, mai revin și cu propriile poezii pe acest blog. Până una alta, vă doresc sa fiți bine .
salut, eu sunt Parascovia și tocmai ați citit o pagină din #Jurnalul_unui_poet_brut . Dacă vă place și vouă(ca și mie) să aflați tot ce se ascunde după o cortină, dați Follow acestui Blog și veți vedea cum/când/de ce pot scrie un #poem_brut și alte lucruri ce-mi vin în cap câteodată 😊 Vă cuprind
Paharul cu cafea lasă urme pe masă Știu că nu vor dispărea Dar nu-mi pasă Aleg sa mă strecor sub pielea ta Să îți las buburuze sărutate de soare Și să fug prin venele tale dezvelite Orice gând acum doare Pentru că vântul îmi spulberă fiecare dram de pudoare Stau cuibărită în brațele tale ca o inimă goală pregătită pentru transplant Am ales să bat în pieptul tău.
Trăim printre fotografii Mai vechi, mai noi; Garduri de lemn pe undeva Amintiri frânturi, Genunchi zdreliți Asfaltul găunos: Iubim sublim uităm frumos. Cămașa veche nepurtată O lași să fie pentru vreodată Nu știi s-arunci din casă lucruri Și nici din inimă nimicuri . Eu simt miros de căpșuni strivite De crengile de nuc puse pe plită De mâinile tale iubite… Trăim cu vechituri În plete alb În ochi tristețe Plătesc cu amintiri Și mai cerșesc blândețe În orice colț de lume Voi căuta baticul alb Și mâinile în șolduri Cum stăteai Când te vedeam în tinerețe.
Azi am îmbrăcat iubirea pe mâna stângă Aproape de inimă Departe de lume La piept Volănașe Fibre mătăsoase Cu părul răsfirat Îți stau în brațe Și mă simt aleasă
nerostite îți crapă buzele încet și taci! te îmbraci… cu flori de culori nefirești și triste brațele ți le cuprinzi de tremur se zguduie sânul tău palid și plângi, oh… O frunză de salcie ești te frângi! Lumini neprivite te caută în beznă și crezi mai visezi! de lume, de sine, de alții ușor te desprinzi, îți crești povești în inimă pe iarbă străină desculț pășești- zâmbești! ochi ce te urmăresc priviri ce rănesc, te călesc… Un om de lut și lanț de apropouri cu da sau nu împletite neîncropite cuvinte în vorbe Adevăruri nerostite- Trăite Ești Tu
Mă gâtuie neputința Mă zgârie Durerea Îmi dezleg tăcerea Și o las să zburde în gâtlej Nedrept, absurd și viu Mă sufocă grija și bucuria de a fi Mă rod încercările de a reuși Și stau în cărarea multor curbe deschise Cu vocile ucise În mijlocul lacrimilor uitate din fântâna fermecată Vreau să cuprind pe retină toate luminile dispersate Și zăpușeala anilor ce mă strâng în spate
Mi-am luat geaca și Cheile iubirii Din lume Încerc să fug și nu mă pot ascunde Cu tine de mână Vreau să las răcoarea înserării să mă cuprindă Când privesc prin lentilele cu dioptrii negative Vreau să aud toată fremătarea frunzelor crude Prin căști să-mi pătrundă Vibrații absurde Să-mi cadă apoi prin brațul stâng În inimă Acolo să- și bată beetul nebun iubirea din cântec să ne sugrume Să o înghit și s-o binecuvântez scurt cu cheile nebuniei în mână.
Am trăit cel mai frumos Când priveam lumea cu capu-n jos Și-atunci veneai încet În umbra mea Șopteai ca sunt deosebită Și -mi prindeai părul într -o coadă răzlețită Cu firele curgându-mi pe pământ Pe umeri Îți simțeam degetele cum îmi respirau Tremurul de pe linia spatelui Și -mi legau cu foc nevăzut Iubirea de colțul buzelor Întindeam apoi capul smerită Să mă săruți Să mă las în vârtej absorbită Și trăiam frumos Când priveai cu mine lumea de sus în jos…
Belschi Parascovia 