Rădăcini

E vineri, e zi de poezie…

O lume înecată într-o dorință absurdă de a parveni…

mă vad târîndu-mi timpul în rânduri lungi de oameni…

Și Oamenii?- niște semne gârbovite de întrebare

Se lasă în sus și jos în acte spasmotice de râs nervos-

socializare.

Părul îmi curge pe umerii goi,

și vîntul îmi zburdă pe față-

totul nu pare decît un tablou nereușit de începător

originalitatea luie doar prea asemănătoare,

înpăimântătoare

Alături, goală și nerușinată stă neclintită singurătatea

Îmi zîmbește sfidătoare și-mi zdrobește cu mișelie timpul

sub tălpile-i hidoase.

Nu prind rădăcini

N-am cum în mlaștina ce mă cuprinde să stau dreaptă,

Evadez doar ducându-mi mâna streașină la ochi spre orizont

Și aștept să-mi crească rădăcini.

Am doar câțiva spini mai noi ,

Ieșind sub forme ridicole de cuvinte ce se vor și ele originale…

dar sunt banale și  foile pe care merg

să le umplu cu urme, cu orgolii mari ce cheamă la nemurire,

ah, ce orbire!

de toamnă

răstoarnă în mine niște

note de toamnă să fie,

să reînvie

sau norii ei răstoarnă,

mai bine

colorează-mă în galben

sau roșu

de vinil și de benzi desenate

în parte:

reinventează-mă tu!

nu-s goală

de tot, dar

ia-mă la rost! sau ros

sunt aspră

păi, da,  îmi fuge frigul pe piele

cu nuiele

le rupe din toamnă

le îndeamnă.

redă-mi foșnetul

rochiei verzi, ce-o purtam

mă plimbam

cu spatele gol spre vântoaie

de toamnă

n-am teamă.

 

Chemarea copilului din tine

Bang! azi m-a lovit inspirația în moalele capului- am amețit și până să mă trezesc, am scris un strigăt al copilului din mine(și al copilului meu).

Urmează, așadar, partea teoretico-critică și partea lirică a Boom-ului meu de inspirație.

Critica:

Aud tot mai des replici bine intenționate ale unor părinți, bunici, oameni fără vreo legătură oarecare,  toți dornici să educe un Om bun, cu responsabilități : „Ești mare deja, tu trebuie să Lași jucăria , tu trebuie să ai grijă de  Una , tu trebuie Alta”.  De ce? De ce trebuie?

De ce îi închidem pe copii noștri în limitele prea strânse ale unui Trebuie care, în realitate, nimănui nu-i trebuie?

Doar pentru că mai ai un copil mai mic, nu înseamnă că cel mai mare se face vinovat că s-a născut primul și acum suportă consecințele unei responsabilități premature. El (primul) rămâne copil!

Lăsați copilul să fie copil și nu un adult imperfect în miniatură. Iertați-i gelozia, egoismul și dorința de a vă sta în brațe- el vrea să vă simtă iubirea și protecția, să fie al vostru. Nu-l împovărați cu griji care nu sunt ale lui, ci ale părinților (să stea cu cel mic, să nu-l supere, să nu-l lovească, să își împartă jucăriile).

Eliberați copilul de nesfârșitul „nu se poate”- în lumea aceasta a noastră (dar mai ales, în lumea lor, unde unicornii încă mai zboară și dragonii mai dau târcoale caselor adormite) totul este posibil! Permiteți-i  să vrea.

Și acum partea lirică, strigătul propriu-zis:

Lăsați-mă să mai fiu copil!
Nu pot să mai aud cum îmi trosnesc responsabilitățile-
Se chinuie sărmanele să crească, să crească…
Să fie mari și pline,
Să alerge mai rapid târâte  de un TREBUIE,
Ce-mi bubuie în cap,
Care coboară apoi și îmi lovește fluturii din stomac.
Am fluturi sensibili, să știți!
Sunt verzi și galbeni, sunt mari, și bătrâni
Nu-i greu să-i ai (dacă vă întrebați),
Sunt chiar ușori, sunt liberi…
Ei, na, mai zboară ei câteodată  în cap-
Și atunci scriu.
Lăsați-mă să fiu copil!
Să-i spun mamei poveștile mele,
Să-mi strâng jucăriile în poală,
S-alerg desculț până la școală,
Să stau noaptea pe prispă cu tata
Și să mă știu răsfățată.
Eu vreau să am un copil!
Să fie liber și plin de mine și taică-său,
Să-și crească proprii fluturi în stomac-
Să-i colorăm împreună în roșu de mac
Să alungăm norii și TREBU(IE)rile GRELE
Spre stele, să plece singure spre ele!
Să rămânem goi și mici,
Să rămânem plini de fluturi colorați și de libertate!

Vă cuprind! Rămâneți colorați 😉

 

Осенние настроение

Я осенью становлюсь красивей,

Я одеваю смелые тона,
И вместе с ней я выгляжу счастливей
Любых преград забыв мне светятся глаза.
И холод мне не страшен, ведь- это любовь,
Раскрашу осень в синем и полюблю я вновь.
Потом куплю билеты одним концом туда,
Где есть еще надежда, где царит доброта.
Возьму с собой любимых и краски у луны
И разбросаю в Мире волшебной кросоты!

Dorințe

Dorințe 
Iubește in mine Copila
Ce cântece-mbraca si plange,
Ce-si scrie credința si-o frânge 
In mii de nimicuri din sânge ! 
Iubește in mine Femeia,
Ce arde-n culori nevăzute,
Ce-si lasa creștetul sa-i sărute 
Perechi de buze tăcute !
Iubește in mine Bătrâna,
Ce-si leagănă mersul agale, 
Ce poartă flaneli si sandale 
Si tot mai greu se-ndreapta din șale.
Iubește in mine Ființa ,
Ce vrea sa trăiască iubire,
Ce spune prostii in nestire
Si poate ascunde in gând o trăire !
Iubește in mine tot Omul!
Iubește -ma sigur si-n toate 
Nu cauta sa vezi nedreptate,
Ci lasa-te ghidat doar de șoapte !

Aproape nonsens

Răsfrâng cuvintele si le răstorn

Tot căutând un sens in ce voi spune
Datoare sunt sa fug si sa ma-ntorn
De mii de ori pe jar si pe cărbune !
De-as plânge mult cum stiu ca altedati
S-obișnuia la casele mai mari,
M-as  framanta usor intr-un răsfăț
Si doar as îndrăzni sa mai tresar,
Dar inima nu mi-i din lemn de fluier-
Nu poti cânta la ea ca dintr-un corn .
Aștept sa faci iubirea sa sa ma fure
Sa fugi cu ea prin ape , flori si dor !