Micile noastre lucruri mari

Rutina noastră de dimineață sau de peste zi este suma acelor lucruri mărute pe care le repetăm zi de zi ca un automat dar, fără de care ziua noastră nu ar fi completă, sau noi nu am funcționa la cel mai înalt nivel.

Începuturile sunt întotdeauna frumoase și înălțătoare când crezi că poți atinge tot ce ți-ai dorit vreodată: e suficient să încerci doar, îți amintești atunci, ți se mai dă o șansă!

Fie e vorba despre un început de an, un început de carieră, de viață de familie, sau un început de săptămână, o nouă zi din viața noastră, este un motiv să spunem mulțumesc pentru mica șansă de a face lucrurile frumos, cum trebuie. Nu-i așa?

Și lucrurile mari încep de la cele mai mici amănunte. Rutina zilnică, de exemplu. Citisem mai înainte ceva despre faptul că deprinderile noastre sunt cele care , în definitiv, ne ghidează cursul și numai de noi depinde dacă acesta este unul de succes sau nu chiar.
Rutina noastră de dimineață, sau de peste zi este suma acelor lucruri mărunte pe care le repetăm zi de zi ca un automat dar, fără de care, ziua noastră nu ar fi completă, sau noi nu am funcționa la cel mai înalt nivel.

Cu ce vă începeți voi diminețile?

Pentru mine încă este un mic haos de dimineață, pentru că noi cu Vladimir avem program liber toată ziua :D, de aceea nu este ceva grav dacă nu apucăm să mâncăm fix la 7 sau 8 dimineața, sau dacă jocul ne fură din primele clipe ale dimineții, când ne trezim și avem poftă să facem o tăvăleală prin perne și să ne alintăm un pic încă în pijamale.

Dar simt nevoia să fiu mai organizată, simt că nu reușesc să fac tot ce vreau peste zi, pentru că e cam complicat să faci de mâncare, de exemplu, într-o oră, când ai toată vremea pe cineva legat de fusta ta, care e dornic să facă fix ceea ce faci tu, să bată cu lingura fix în cratița de pe foc, nu în alta goală, că e prea lipsit de „action” și adrenalină altfel 😀

Ei, și cum ziceam: am nevoie să îmi planific mai bine timpul. Niciodată nu am fost prea pricepută în a construi tabele și planuri și a împărți ziua pe bucăți bine definite, oricum planurile mele de acasă nu coincideau cu cele de la târg, dar lucrurile s-au îmbunătățit, oarecum, atunci când am început să muncesc ca reprezentant medical. Atunci am devenit un pic mai conștiincioasă, îmi făceam planul muncii din timp și mă străduiam să îl respect, alegeam locurile pe care le vizitam ca să fie „într-un drum”, pe scurt, ca la carte.

Apoi am devenit mamă și spiritul meu organizatoric s-a ramolit, bietul de el, pentru că funcționam bazându-mă doar pe instinct și pe ceea ce îmi spunea el că e prioritar la momentul respectiv. Puteam să renunț la spălatul veselei, sau la strânsul cu aspiratorul, sau la cafeaua mea de dimineață, dacă cel mic avea nevoie de mine: eram la ordinile lui în fiecare minută. Eu chiar știu cum e să îți facă soțul o cafea cu lapte gustoasă, dimineața și să dai peste ea abia pe la chindii. Eram cam dată peste cap, pentru că chiar și la 28 de ani nu te învață nimeni cum e să faci față primului tău născut, mai ales, dacă vrei să faci totul bine.

Ceea ce nu m-a învățat nimeni este că oricât de grea nu ar părea viața cu un nou membru în familie, totul revine pe făgașurile sale după primele luni și nu e decât o chestie de acomodare reciprocă. Și cel mai important, nu e obligator să renunți la lucrurile care îți fac plăcere și îți aduc o stare de bine, doar pentru că tu- super Mama grijulie, crede că pe copil îl deranjează dacă praful nu e șters de 3 ori pe zi, ori că nu ai făcut felul 1 și felul 2 la masă, ori că ai privit un video interesant în loc să stai cu ochii pe el în fiecare secundă.

Am început să mă simt mult mai bine și mai împăcată cu mine însămi când am reușit să fixez o rutină, cât de cât, posibil de menținut, care nu încurcă nici unui membru al familiei mele( e cu excepții, pentru că nimeni nu-i perfect și nici n-ar trebui să fim, mai ales că flexibilitatea este un atu puternic pentru mămici, atunci când imprevizibilul te urmărește de pretutindeni).

Așadar, am hotărât să împărtășesc cu voi ce cuprinde în general o zi obișnuită din viața mea de mamă, soție, fiică, soră și acum și blogger cu acte în regulă 😀

Dimineața

Nu întotdeauna reușesc, dar îmi place să mă trezesc cu vreo oră, două, înaintea tuturor, ca să savurez din liniștea casei, să îmi fac în tihnă „ritualul” nu prea complicat de îngrijire a feței, apoi îmi beau paharul cu apă rece . Acest pahar face minuni cu tenul tău, mai ales dacă ai un tip de ten uscat așa ca la mine, așa că, chiar dacă sunt mai uitucă un pic de felul meu, mă străduiesc să nu sar peste acest moment. Ar fi ideal dacă îl poți bea cu niște suc de lămâie proaspăt stors, dar cum Vladimir are un pic de reacție alergică la citrice, eu mă limitez la apa plată, Făcătoarea de minuni.

Și cât aștept să îmi fiarbă apa pentru ceai îmi scriu paginile mele de dimineață. Ce sunt paginile de dimineață? Este un fel de descărcare a creierului de toate reziduurile acumulate peste noapte, sau din ziua precedentă, care te ajută să vezi pe ce, de fapt, cheltuiești tu energia în tot timpul zilei. Am citit despre ele în cartea Juliei Cameron „Cum să eliberezi artistul din tine. Calea artistului către o creativitate superioară”.

img_20190110_230514~2

Regula e să scrii 3 pagini cap-coadă despre toooot ce-ți trece prin cap la momentul dat, ai putea să umpli paginile doar cu „vreau să dorm”, dacă asta îți ocupă creierul și nu-ți dă pace, într-un cuvânt : „eliberează-te!” (sau „free yourself” în limba omenească). Mie îmi par foarte utile și îmi place să le scriu.

Apoi pregătesc micul dejun, îmi petrec soțul la muncă și urmează Ora de curățenie. Sigur ar putea dura cu mult mai puțin, vreo 20 de minute ca să srâng paturile, să pun în ordine baia și bucătăria, dar, așa cum eu fac totul cu micul meu Ajutor Vladimir, păi toată treaba se cam întinde. Și se întinde plăcerea asta împreună cu jocuri, giugiuleli și chiote (ale lui de fericire, ale mele de frustrări :D), uneori încape aici și o plimbărică până la somnul lui de amiază și timpul meu de citit (în sfârșit!)

Miezul zilei

E de la sine înțeles că savurez acest somn binecuvântat al copilului meu (care poate dura cu ceva noroc și cu sânul meu alături până la 3 ore) cu nesaț. Și uite aici sistemul meu organizatoric o ia razna- nu știu de ce carte să mă apuc, pentru că mereu am începute câte vreo 3-4: să fie una de ficțiune, să fie nonfiction, să fie despre parenting, să fie de psihologie… ah, atâtea posibilități și atât de puțin timp! Și atunci rup 30 pagini din roman, 10 de parenting și un ochi îl arunc peste cartea nonfiction de pe noptieră.

Paf! Timpul s-a dus, Vladimir face ochii mari și reîncepe giugiuleala, prânzul, plimbarea, pregătirea, cu peripeții, a cinei, până vine tati de la muncă.

Seara

Serile sunt despre reîntregirea familiei 😀 apoi gura mea nu obosește să povestească toate lucrurile mărețe pe care am reușit să le facem peste zi împreună cu Vladimir. Și ca să mă liniștească, soțul meu mă trimite să fac baie cu multă spumă împreună cu amantul meu e-readerul (o minunăție a tehnologiei, vă zic eu, atâtea cărți care nu se udă încap în el!) urmează iarăși un mic ritual de îngrijire a feței și timpul cu jocuri pe covoraș și râsete cu băieții mei.

Cu puțin noroc Vladimir adoarme înainte de ora 10 seara, și atunci urmează să petrec o oră scriind ceva pentru blog, dacă nu am reușit să fac asta de dimineață.

Iată cam așa arată o zi din viața mea extrem de obișnuită și cu siguranță ca la multe mame. Dacă totuși ai găsit unele „trucuri” (tips&tricks) utile, care vor putea să îți îmbunătățească viața de zi cu zi, am să mă bucur foarte tare.

Și dacă tot vorbeam de începuturi, păi anul acesta vreau să îmi ofer șansa de a-mi organiza mult mai bine timpul, de a-mi face un plan al zilei, care să mă ajute să petrec timp calitativ cu piciul meu, dar în același timp să nu neglijez micile mele plăceri nevinovate (cetitul și scrierea :D) și să ofer mai mult alint corpului meu, sărmanul, eventual să merg la sală, măcar o dată pe săptămână (dar nu bag mâna în foc, deși aș fi foarte brăvuță dacă aș face-o)

Și pe final vreau să propun un exercițiu de imaginație: împarte o foaie în două, pe o parte scrie lucrurile pe care obișnuiești să le faci acum în rutina zilnică, pe cealaltă parte scrie ceea ce crezi că ai face zilnic, dacă ai avea, un milion de dolari, de exemplu, sau oricare sumă ți se pare respectabilă. Apoi compară aceste liste, dacă cea mai mare parte a lucrurilor coincid (diferența constând doar din calitatea sucului băut, sau dimensiunile frigiderului sau a casei în care locuiești) atunci, uraaaa ești un om fericit, pentru că alegerile tale sunt cele care te fac să fii mulțumit de ceea ce trăiești acum, fără să aștepți să se întâmple un „dacă” în viața ta (mai mult despre „sindromul” De-aș avea poți citi în articolul meu de mai înainte, cu același nume).

Dacă acest articol ți-a lăsat o umbră de zâmbet sau un gând bun, distribuie-l mai departe. Poți urmări mai multe pe pagina mea de Facebook și Instagram.

Vă cuprind.

Curiozități de Femeie 😀

Mie îmi plac iernile reci cu zăpadă din plin, cu fulgi zugrăviți pe ferestre și frig trosnind într-un capăt de sobă. Probabil am în sânge chemarea la șezători lungi, cu cântec și depănarea amintirilor, ce merge la fix pe așa timp. Chemare pe care am moștenit-o de la străbuneii noștri, bănuiesc, pentru că vreau să stau lângă gura sobei și să fac ceva cu mâinile, să cos, să stau la sfat, și în cazul meu să scriu.

Îmi place cum curge lin scrisul pe foaia din fața mea, îmi place cum gândul meu prinde o formă fixă și pot să îi dau glas. Și tot mai mult mă întreb ce au simțit scriitorii aplecați la masa de scris, ce gânduri le scânteiau printre rânduri, ce dorințe și așteptări aveau când scriau.
Ce simte un scriitor când scrie?
Această întrebare îmi apare de fiecare dată când citesc o carte bună, ce mă face să îmi doresc să pătrund în capul celui ce i-a dat naștere, să văd cu ochii mei miracolul creării.
Îmi imaginez atunci că stau pitită într-un colț al camerei, invizibilă, inaudibilă și totuși capabilă să văd și să gust din focul care îl cuprinde pe autor când scrie. Încerc să ghicesc zumzetul chinuit al gândurilor, ce se zbat să se pună într-o ordine firească, care va atrage, apoi, mii de cititori asupra lor.
Îmi imaginez un teanc de cărți în jur: pe rafturi, pe masă și chiar pe jos într-o dezordine calculată parcă, hârtii mototolite, un creion ros la capăt și o mașină de scris în fața unei ferestre destul de mari, ca să lase atâta lumină cât să îmbrace atmosfera într-o întunecime misterioasă.
Acum nu cred că imaginea aceasta este una comună și obligatorie, o fi influența filmelor și cărților citite ce au zugrăvit per ansamblu o astfel de „aură”în jurul scriitorilor.

Și taaare mi-aș dori să aflu , cumva, cum se naște un personaj, cum este supus încercărilor, cum apar discuțiile, cum un om e deopotrivă și bun și rău, cum își păstrează obiectivitatea scriind despre tot felul de oameni?

Cum se scrie ?
Așa că dragi autori, dragi prieteni, lăsați în comentarii ce tabieturi aveți atunci când scrieți, sau în timpul oricărui alt proces de lucru la care țineți, haideți să îl numim act creator. Aveți vreo rutină specială, vreun lucru de care nu vă lipsiți atunci când faceți acel ceva?

Eu sunt extrem de curioasă să intru în culisele scrisului/actului de creație. Și mă întrebam mereu la ce-o fi gândit Dostoievski, ori Eliade,ori Preda,ori altcineva atunci când trecea în foi acele trăiri pe care aveam să le simțim și noi apoi sub pielea noastră.

HO,HO,HO, sau Florile Dalbe

Ufff, primul val a trecut!

Ufff, primul val a trecut! Ați simțit cum vi s-au zguduit ușile caselor de la cântecele cetelor de colindători??

Ați trecut prin stomăcel tot felul de gustoșenii: răcituri, sărmăluțe, chifteluțe, colăcei și dulciuri imposibil de refuzat? Sau salată boeuf? Sau „șuba” noastră specifică de sărbători cu maioneză din belșug, așa ca pancreasul nostru să nu se vadă din grăsimi până în postul Paștelui?

Pe mine valul nu prea m-a luat, de ce? Vă spun imediat.

Mie îmi plac tare sărbătorile de iarnă și noi sărbătorim Crăciunul pe stil vechi, pe 7 ianuarie, pentru că așa făceau buneii noștri, pentru că așa făceam când eram mici și sigur tradiția familiei noastre implica mersul în ospeție la bunei cu urarea simplă „să vă fie de bine cu sfânta zi de astăzi”, le sărutam mâna buneilor și ei erau mândri, erau fericiți. Nu mai zic de bucatele super gustoase pe care le pregăteam toți (copturi și multă carne pregătită în diverse moduri de ne lăsa gura apă, mai ales că mai țineam și un gram de post, atât cât ne supravegheau și pe noi părinții)

Acum părinții mei au devenit bunei și noi mergem acasă de Crăciun ca să le spunem lor aceleași urări și ei să se bucure de nepoți, care la rândul lor, se întrec în colinde și poezii ca să primească dulciuri. Cam așa e la mulți dintre noi, nu-i așa?

Dar nu despre asta voiam eu să discut cu voi astăzi, ci despre haosul mic ce ne cuprinde și ia amploare, cu  fiecare an tot mai mult, în ajunul sărbătorilor.

Rețelele de socializare au fost pline cu poze cu brazi, cu globuri și luminițe, cu Urări de Crăciun, pentru că  moldovenii sunt împrăștiați peste tot în lume și cel mai bine nouă ne reușește să ne adaptăm ( fără să ne rupem complet de rădăcini, sper eu). De asta noi avem câte două sărbători din fiecare . E un lucru bun sau rău, fiecare hotărăște pentru sine. Dar mă întreb ce valori și tradiții transmitem noi copiilor noștri?

Cetele cu colindători nu mai arată ca altădată, sunt preluate tradiții occidentale, iar ale noastre sunt uitate sau transformate în niște parodii. Colindele și urăturile de astăzi nu mai transmit vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului, ci niște cuvinte repezite despre o cușmuliță a domnului, despre parlament, despre iarnă, covrigi și bani, nu neapărat în această ordine, dar total lipsite de vreun mesaj cât de cât aproape de cel inițial. Cel puțin așa impresie îmi lasă mie cei care vin la ușa noastră: să ne ureze și să ne semene de Crăciun și să ne colinde cu steaua de anul nou sau Sf. Vasile. O harababură.

Copiii nu știu că se umblă cu colindatul și steaua ca să se răspândească vestea Nașterii Domnului în noaptea de ajun a Crăciunului! (și nu a doua zi, cum se face azi), că se urează un an nou bogat în noaptea de anul nou (sau sf. Vasile) și se merge cu semănatul a doua zi și nu invers.

Copiii nu știu ce semnifică aceste urări și colinde, nu știu ce înseamnă cu adevărat aceste sărbători și ei le asociază cu un câștig de bani de buzunar.

Spuneți-mi că nu e așa, eu chiar aș vrea să nu fie adevărat și aceste rânduri să fie doar o părere strict subiectivă, rezultată din observațiile din blocul unde stau eu.

Am văzut multe postări frumoase pe Social Media, care cheamă la conștientizarea semnificației Crăciunului, ca acesta să nu fie numai despre ciorapii roșii atârnați la șemineu, sau cadouri scumpe cu care să ne lăudăm și filmul „Singur acasă” pe fundal. Și această inițiativă de a redescoperi Crăciunul este minunată- o susțin cu toată inima mea.

Iată de ce primul lucru pe care vreau să îl fac în noul an este să pornesc în vânătoarea de cărți despre tradiții și obiceiuri românești/moldovenești de sărbători, ca să pot transmite copilului meu valorile noastre cultivate din bătrâni.

Pentru că am descoperit că nici eu, spre marea mea rușine, nu prea știu colinde frumoase, cu mesaj profund, care să meargă la suflet, nu prea știu datinile străbune nu numai de Crăciun, dar de toate sărbătorile și noi AVEM sărbători frumoase. Altfel mă trezesc la Paște cu un Iepuraș la ușă și nu voi ști de unde s-a  luat acolo 😀

M-aș bucura dacă mă veți ajuta cu sugestii în acest sens, cu recomandări de cărți pentru copii și maturi despre tradițiile noastre.

Acum luăm aer în piept și așteptăm al doilea val de HO HO HO și Florile Dalbe 😀

Dacă acest articol ți-a lăsat o umbră de zâmbet sau un gând bun, distribuie-l mai departe. Poți urmări mai multe pe pagina mea de Facebook și Instagram.

Vă cuprind.

 

De-aș avea…

Vă amintiți poezia lui Eminescu „De-aș avea”? frumoase versuri:

„De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor”

Și mă bate gândul că noi toți, ne cam trăim viețile cu un soi de regret, care ne face să scăpăm din vedere ceea ce avem deja.

„Dacă aș avea casă mai mare, dacă aș avea o mașină, mai mulți bani, mai mulți prieteni, mai multe posibilități, dacă m-aș fi născut în altă țară, dacă aș fi avut soț, dacă aș fi avut copii, dacă nu aș fi avut soț și copii, dacă aș fi învățat una sau cealaltă, dacă aș fi avut alți părinți etc., etc. atunci aș fi fost împlinit”.

Adevărat?

Toți acești dacă ne fac să credem că fericirea este, cumva, condiționată de niște puncte fixate la noi pe creier, și „dacă” aceste puncte nu se îndeplinesc, atunci vom continua să trăim nefericiți.

V-aș propune acum să întocmiți pe o foaie, o listă cu toate condițiile pe care vi le creați, aproape inconștient, și să o citiți cu voce tare-încercați să auziți aceste cuvinte și să le treceți prin sine: sunteți siguri că ele vor rămâne în picioare după o analiză obiectivă? și mai ales, de multe ori este vorba despre lucruri care nu depind direct de noi, pe care nu le putem influența oricât am vrea, sunt fapte împlinite deja. De asta, rupeți această listă și scoateți din cap toți acei dacă, care ne împiedică să facem ceva cu realitatea.

„Dacă aș avea eu corpul tău, mintea ta, talentul tău, puterea ta, job-ul tău, soțul tău/soția ta, copilul tău ”, sunt cuvinte măgulitoare, pe care uneori le auzi de la oameni nu prea mulțumți cu viața lor, și atunci vrei să-i scuturi nițel și să le spui: „Dar n-o ai, tu nu ai viața mea, tu o ai pe a ta și fă ceva cu ea reieșind din resursele pe care le ai!” Totuși, zâmbești vag și zici mulțumesc, că, na, suntem prea educați ca să aruncăm așa adevăr în față.

Nu cred că e vorba despre invidie, mai mult e despre imaginea perfectă pe care o vedem pe toate platformele de socializare și care miroase a fericire continuă. Când postez poze cu copilul meu curat și liniștit , nu înseamnă că el e toată vremea așa, nu înseamnă că eu nu am momente când îmi pierd răbdarea și casa mea arată ca un teren de luptă cu strigăte nefondate.

Și apoi, fericirea nu este o ceață în care te cufunzi și trăiești acolo fără să respiri aerul realității.

Dimpotrivă, fericirea este ca o axă sinusoidală repetitivă pe parcursul vieții : sunt micile fleacuri care ne fac să zâmbim , sunt diminețile agitate când întârzii cu copii la școală și alergați haotic prin casă, sunt țipetele copiilor tăi, sunt momentele când ți-a reușit o oră bună la sală, când ai gătit ceva și familia îți savurează gustoșenia. Fericirea este o avalanșă de clipe ce vin și pleacă, nu trebuie să o lăsăm neobservată, cu mintea ocupată de numeroși dacă.

Recent am dat peste un canal de Youtube, care e pe placul meu și mă face să savurez toate aspectele vieții mele și în același timp să aspir spre ceva mai mult muncind asupra felului meu de a fi , asupra educației mele- unicul lucru care nu se deformează oricât de multă informație ai turna în el. Vedeți aici postarea video care m-a inspirat azi 🙂

Aș vrea să vă îndemn să lăsăm versurile (De-aș avea) să fie doar o încântare a simțurilor noastre romantice, fără să facem din ele  un Motto conform căruia să trăim.

Vă cuprind. Pupici.

 

Rădăcini

E vineri, e zi de poezie…

O lume înecată într-o dorință absurdă de a parveni…

mă vad târîndu-mi timpul în rânduri lungi de oameni…

Și Oamenii?- niște semne gârbovite de întrebare

Se lasă în sus și jos în acte spasmotice de râs nervos-

socializare.

Părul îmi curge pe umerii goi,

și vîntul îmi zburdă pe față-

totul nu pare decît un tablou nereușit de începător

originalitatea luie doar prea asemănătoare,

înpăimântătoare

Alături, goală și nerușinată stă neclintită singurătatea

Îmi zîmbește sfidătoare și-mi zdrobește cu mișelie timpul

sub tălpile-i hidoase.

Nu prind rădăcini

N-am cum în mlaștina ce mă cuprinde să stau dreaptă,

Evadez doar ducându-mi mâna streașină la ochi spre orizont

Și aștept să-mi crească rădăcini.

Am doar câțiva spini mai noi ,

Ieșind sub forme ridicole de cuvinte ce se vor și ele originale…

dar sunt banale și  foile pe care merg

să le umplu cu urme, cu orgolii mari ce cheamă la nemurire,

ah, ce orbire!

Cunoaște-te, femeie!

Acum încearcă să stai singură cu tine și ascultă-te.

Mă văd în oglindă în fiecare dimineață. Și nu mă cunosc.

Sunt fiica mamei și a tatei. Sunt o mamă tânără și nu prea( în funcție de diverse standarde de pe piață).

Sunt soție, sunt femeie, sunt copil… Sunt eu?

Acum încearcă să stai singură cu tine și ascultă-te. Învață să trăiești tu cu tine însăți, să-ți cunoști toate capriciile și mofturile, să-ți vezi frumusețea  și să o numești în cuvinte spuse ție cu sinceritate.

Vorbește cu tine, scrie-ți scrisori, scrisori pentru tine de ieri sau pentru tine de mâine.

Alintă-te, mângâie-te, poartă ce-ți place, stai acasă sau mergi unde vrei tu ca să vezi dacă îți place. Gustă mâncăruri ca să le descoperi și ca să înțelegi ce-ți dorești cu adevărat să mănânci.

Judecă-te Tu și nu te lamenta, dar să nu fii prea dură cu tine și permite-ți mici bucurii, ori nebunii din care să ai ce povesti nepoților apoi.

Iubește-ți singurătatea și alint-o, nu o alunga cu prietenii /relații efemere și goale, care, în final te secătuiesc și pe tine. Îmbogățește-te tu, meditează, citește, vorbește, iubește, ca să poți dărui lumii, apoi, din bogăția ta.

Găsește-ți curgerea lină în unduiri ale propriului corp într-un dans cu tine însăți- privește-te Tu. Spectatorul Tău va veni mai târziu, te va găsi înlănțuită în fericirea de a fi Singură, te va vedea calmă, relaxată sigură pe tine și Mai Femeie ca oricând, pentru că atunci vei fi ajuns să te cunoști puțin.

Ascultă-te! Lasă tot felul de bituri să te miște, să te ghideze. Ascultă-ți gândurile, nu ignora „piticii de pe creierul” tău, lasă-i dezlănțuiți că ei te fac frumoasă.

Oare asta îmi spun când mă privesc în oglindă?

Nu prea, că mă privesc scurt.

Voi ce vă spuneți  când vă priviți în oglindă?

de toamnă

răstoarnă în mine niște

note de toamnă să fie,

să reînvie

sau norii ei răstoarnă,

mai bine

colorează-mă în galben

sau roșu

de vinil și de benzi desenate

în parte:

reinventează-mă tu!

nu-s goală

de tot, dar

ia-mă la rost! sau ros

sunt aspră

păi, da,  îmi fuge frigul pe piele

cu nuiele

le rupe din toamnă

le îndeamnă.

redă-mi foșnetul

rochiei verzi, ce-o purtam

mă plimbam

cu spatele gol spre vântoaie

de toamnă

n-am teamă.

 

Cum sunteți astăzi?

Cât e de greu să te trezești dimineața, să fii cu zâmbet și dispoziție atunci când tu nu vrei decât să dormi( după n treziri pe noapte).

Cât e de greu să fii în formă și să să știi că ceilalți depind de forma ta azi, că ziua lor începe de la tine, progresul lor începe cu al tău sincer „bună dimineața”.

Cât de greu ar fi să te plângi, pentru că, în fond, nu ai de ce – tu ai tot ce și-ar putea dori cineva, tu ești imaginea de pe instagram și facebook. Și dacă ceva te apasă, îți zici că o să treacă, pentru că ești mamă, ești femeie și trebuie să fii puternică, chiar dacă azi nu prea ai chef.

Ce faci atunci când te trezești cu astfel de gânduri?

Iată aici 3 lucruri care pe mine mă ajută să revin la starea de bine și confort cu sine și cu cei dragi :

  1. Îmi fac o cafea și o savurez cu ceva dulce. Este demonstrat că glucoza este cea care îți înșeală receptorii și induce o stare de bine și mai este și hrană pentru neuroni, chiar dacă este o plăcere temporară și vinovată, mi-o permit uneori când simt că sunt o lumânare topită. Și cafeaua are un efect tonic  de scurtă durată, dar acestea sunt momentele când fac ceva de plăcere, nu pentru beneficii și mă limitez la maxim două pe zi.
  2. Ies la plimbare singură (sau cu Vladimir)- mersul pe jos e cea mai bună modalitate de a-ți pune gândurile în ordine, de a te hrăni cu necesarul de imagini, zgomot și liniște de care ai nevoie ca să funcționezi bine în continuare.
  3. Citesc măcar 5 pagini pe zi, sau dacă nu reușesc 5, atunci 2,3 ,una, cât pot, dar să nu las o zi fără a citi ceva. Atunci am sentimentul actului împlinit, atunci știu că nu mi-am irosit toată ziua pe lucruri devoratoare de timp și de resursele mele interioare (ca gătit, spălat, dereticat, etc). Poate fi literatură  de self help, poate fi ficțiune, poate fi parenting -orice mă face mai bogată și mai împăcată cu mine însămi.

Aș mai pune pe listă și dușul fierbinte și/sau rece, care te scoate din toropeală și ascultatul muzicii bune, dar astea se  pliază bine între ele și ar putea să treacă drept un singur punct folosit zi de zi, fără să mă gândesc la el ca la o tehnică aparte- doar rutină relaxantă ;).

Scrieți în comentarii care sunt tehnicile voastre de a vă reîncărca bateriile și de a vă simți din nou în formă, am putea astfel să ne inspirăm unii de la ceilalți ;).

Vă cuprind. Bisous

3,5 lucruri pe care nu mă credeam în stare să le fac (și le-am făcut)

Cleștii sus cine se regăsește în descrierea mea! 😀

E  tare greu să fii rac. O spun din aproape 3 decenii de experiență.

Vrei să faci multe, ai scopuri, ambiții, dorințe, vise și te avânți cu capul înainte, ca să te lovești , apoi, de propriile îndoieli, de frici, de neîncredere, de zidul ăsta de „lasă că fac mâine”/procrastinare sau de „nu am să pot” (care își are, probabil, temelia în copilărie de la părintescul „tu nu poți, las’ că fac eu”). Și iată te pomenești că faci pași pe loc sau mergi înapoi, de’… ca Racul.

Cleștii sus cine se regăsește în descrierea mea! 😀

Apoi mi-am zis că eu nu merg înapoi, ci înainte, doar că merg cu spatele.

Și iată aici cele trei lucruri jumătate pe care nu credeam ca am să le pot face vreodată, dar le-am făcut:

1.Nașterea- nu e chiar un lucru , mai mult un act, de care aveam o frică teribilă: mă temeam de durerea insuportabilă, mă temeam de complicații, de moarte, de rușine. Când am rămas însărcinată, toate fricile s-au șters, parcă, de la sine, a venit bucuria și acea încredere în corpul meu pe care nu știam că o am. A, și m-am rugat! asta chiar m-a făcut să accept condiția fizică în care mă aflam și să sper la tot ce e mai bine.

2.Gospodăritul- mama mi-e martor, că nu prea mă omoram eu cu curățenia și ordinea în copilărie, aveam alte interese: raiul meu era o carte în care mă puteam adânci oriunde mă prindea cititul, și nu mă complicam cu gătitul meselor, cu aranjatul florilor, sau curățenia generală. Cu timpul , însă, am văzut că sunt mai efectivă și mă simt mai bine dacă este ordine în jurul meu. Probabil lecțiile mamei nu au fost zadarnice și acum mă străduiesc să-mi păstrez casa ordonată (dacă veniți la mine și nu e așa să știți că dau vina pe Vladimir :D).

3.Șofatul- of, ce greu mi-a fost! tata îmi spunea mereu că eu nu sunt făcută pentru a conduce o mașină, mai degrabă mă conducea ea pe mine, mă simțeam ca un trunchi care nu știe să facă două mișcări odată, deci, groaznic. Dar mi-am spus că am să învăț totuși, că nu e nimic ce nu se poate deprinde cu suficientă practică și am făcut-o. Nu mai zic acum de stresul meu din fiecare dimineață când mă porneam la muncă și nici de miile mici zgârieturi pe care le-am avut ulterior.

3,5. Blogging -este jumătatea de lucru de care am fugit foarte mult timp, tot din lipsa de încredere în sine , de tăgăduieli de genul „ce-aș putea să spun și cine o să mă asculte” , apoi am început așa deodată fără să mă gândesc prea mult- am plonjat în marea asta a scrisului online. Îi zic jumătate, pentru că sunt la început și încă nu știu dacă ceea ce fac e treabă bună… rămâne de văzut.

Acestea sunt cele 3,5 lucruri pe care am reușit să le fac trecând peste „Nu pot-urile” din capul meu de Răcușor cu „tendințe înapoiate”.

Dacă aveți experiențe asemănătoare , lăsați-le în comentarii- mă voi bucura să mă pot inspira de la voi.

Vă cuprind .Bisous