Cunoaște-te, femeie!

Acum încearcă să stai singură cu tine și ascultă-te.

Mă văd în oglindă în fiecare dimineață. Și nu mă cunosc.

Sunt fiica mamei și a tatei. Sunt o mamă tânără și nu prea( în funcție de diverse standarde de pe piață).

Sunt soție, sunt femeie, sunt copil… Sunt eu?

Acum încearcă să stai singură cu tine și ascultă-te. Învață să trăiești tu cu tine însăți, să-ți cunoști toate capriciile și mofturile, să-ți vezi frumusețea  și să o numești în cuvinte spuse ție cu sinceritate.

Vorbește cu tine, scrie-ți scrisori, scrisori pentru tine de ieri sau pentru tine de mâine.

Alintă-te, mângâie-te, poartă ce-ți place, stai acasă sau mergi unde vrei tu ca să vezi dacă îți place. Gustă mâncăruri ca să le descoperi și ca să înțelegi ce-ți dorești cu adevărat să mănânci.

Judecă-te Tu și nu te lamenta, dar să nu fii prea dură cu tine și permite-ți mici bucurii, ori nebunii din care să ai ce povesti nepoților apoi.

Iubește-ți singurătatea și alint-o, nu o alunga cu prietenii /relații efemere și goale, care, în final te secătuiesc și pe tine. Îmbogățește-te tu, meditează, citește, vorbește, iubește, ca să poți dărui lumii, apoi, din bogăția ta.

Găsește-ți curgerea lină în unduiri ale propriului corp într-un dans cu tine însăți- privește-te Tu. Spectatorul Tău va veni mai târziu, te va găsi înlănțuită în fericirea de a fi Singură, te va vedea calmă, relaxată sigură pe tine și Mai Femeie ca oricând, pentru că atunci vei fi ajuns să te cunoști puțin.

Ascultă-te! Lasă tot felul de bituri să te miște, să te ghideze. Ascultă-ți gândurile, nu ignora „piticii de pe creierul” tău, lasă-i dezlănțuiți că ei te fac frumoasă.

Oare asta îmi spun când mă privesc în oglindă?

Nu prea, că mă privesc scurt.

Voi ce vă spuneți  când vă priviți în oglindă?

Cine scoate gunoiul?

Iubirea este clădită pe detalii, este construită din lucruri mărunte care, la sfârșitul zilei, fac diferența.

Relațiile se bazează pe detalii.

Viața noastră, oricât de complexă nu am credea-o, este alcătuită din detalii.

Iubirea este clădită pe detalii, este construită din lucruri mărunte care, la sfârșitul zilei, fac diferența.

Căsătoria este o sumă de detalii, compromisuri și multă comunicare, multă muncă. Nu zic de vreo muncă fizică istovitoare și nici nu cred că în căsătorie ar trebui să fie greu, dacă e greu atunci taie legătura și mergi spre omul tău cu care va fi ușor, care îți va da aripi.

Zic despre munca zilnică pe care trebuie s-o faci ca să-ți înțelegi partenerul, să îi arăți afecțiune și să îl asculți , să îți deschizi inima și să îl lași și pe el să și-o deschidă în fața ta.

Zic despre nenumăratele detalii care ne alcătuiesc și ne fac conviețuirea armonioasă: cum îi place ceaiul/cafeaua dimineața, cum îl alinți, cum îi zâmbești, cu ce ton îi vorbești, cum îl întâmpini când vine seara de la serviciu, cine scoate gunoiul…

Îmi amintesc acum de o scenă din romanul meu preferat „Cel mai iubit dintre pământeni”, de M.Preda, unde Matilda își aștepta soțul (pe cel de-al doilea , dar și pe al treilea) trântită pe pat în dormitor cu ușa deschisă, ce dădea spre antreu, așa ca cel care intra să vadă numaidecât fundul ei întors, nu într-o poziție îmbietoare ori senzuală,  ci în cea mai reală indiferență. Această nepăsare era la ea firească și ea nu făcea nimic ca să o schimbe în ceva cu tentă afectivă: pentru ea firescul era mai presus de orice muncă pe care o presupunea schimbarea firii unui individ. Și iată această indiferență a omorât iubirea dintre soți, fiindcă fără îndoială ea a iubit, dar nu a știut să mențină iubirea și nu știa nimic despre munca pe care căsătoria o implică.

Ar părea un detaliu neînsemnat: de ce să ies să deschid ușa soțului, de ce să mă obosesc să cobor din pat, de ce să îi fac cafeaua cu lapte soției dacă eu o beau fără, de ce să zâmbesc când azi nu am chef decât de mine? detaliile sunt cele care fac diferența și arată cât de implicat este partenerul de lângă tine.

Știu că în primă etapă, când totul e doar flori și ciocolată, fiecare dintre parteneri își arată partea cea mai bună: femeile se pregătesc de întâlnire, bărbații sunt curtenitori și galanți, ca după căsătorie să devină mojici, iar femeile lor muieri la cratiță, totul din cauza unei ștampile care garantează o legătură veșnică.

Dar nu este așa, în căsătorie e ca într-un vals unde dansatorii se pliază în mișcări sincrone și se unduiesc ambii pe aceeași melodie, un dans cu multe, multe repetiții în intimitatea casei lor, cu multe discuții despre ce place și ce nu , despre ce doare și ce aduce bucurie, despre pașii înainte și înapoi pe care trebuie să-i facă fiecare.

Aud femei plângându-se că soții nu le mai aduc flori, că nu le fac cadouri, că nu mai sunt tandri și drăgăstoși cum erau la început și se așteaptă ca ei să-și dea seama de nefericirea lor, după fețele supărate pe care le fac uneori. Numai că nu prea funcționează aluziile, bărbații nu pot să citească gândurile, și nici noi nu putem, de aceea calea cea mai scurtă spre înțelegerea nevoilor, dorințelor partenerului este doar discuția fără perdea a acestora.

Uneori avem nevoie doar să ne simțim ascultați, și ascultarea empatică este cel mai la îndemână lucru cu care putem face o relație să funcționeze-FĂRĂ SFATURI ȘI ÎNVĂȚĂTURI, decât dacă sunt cerute, doar să fii alături și să treci prin sufletul tău trăirile celui ce îți este aproape acum. Închide ochii, deschide inima și ascultă-l (lucrul ăsta e bun în toate tipurile de relații: cu părinții, cu copii, cu frații, cu colegii tăi)!

Căsătoria funcționează pe baza unui feedback pozitiv- cu cât vei investi mai mult în ea, în relație: iubire, afecțiune, cuvinte frumoase, detalii bine puse la punct, compromis, iertare, îngăduință, cu atât îți va întoarce mai mult înapoi și vei ajunge să te simți perfect dăruind și primind în fiecare zi, nu doar de sărbători.

M-aș bucura să împărtășiți cu mine ce credeți voi că face o relație să fie frumoasă și să te simți bine în ea?

Vă cuprind!

 

Să nu ne temem de greșeli

„Nu vă temeți de greșeli, ele nu există” Miles Davis

De câte ori în viață ați vrut să faceți ceva și ați dat înapoi?

De câte ori ceea ce făceați vi se părea greșit și nelalocul lui ?

Probabil în acele momente făceați de fapt cel mai mare și frumos lucru de până atunci, probabil atunci vă dădeați frâu liber creativității și frica tindea să o tragă înapoi.

Într-o lume reală nu prea e loc de fantezie (zicem noi) de asta ne temem că ceea ce facem se va dovedi a fi greșit, și apoi, unde mai pui și gura lumii?

Singura regulă, care merge în cazul tuturor este să încerci! Nu vor fi greșeli , va fi doar experiență, doar pași făcuți înainte.

Să nu lăsăm fricile să ne pună măști,uneori hidoase, alteori prea comune. Să rămânem singuri, dezgoliți în fața a ceea ce avem de făcut.

De câte ori rușinea de a nu fi ca ceilalți, ne împiedică să fim noi înșine?

De câte ori mi-am spus că nu e bine și am șters? Am șters texte, am șters oameni, am șters lucruri din memorie și din viață.

Aveam oare dreptul să merg mai departe ștergând, sau ar fi trebuit să îmi asum conștientă toate „greșelile”?

De câte ori îmi părea că sunt prea ca ceilalți, prea ordinară ? Mi-am pus alte măști atunci, am călcat pe alte urme decât ale conștiinței mele, am greșit oare în acele momente?

Nu există greșeli, sunt doar lecții de învățat. Știu asta acum.

Uneori îmi vine greu să scotocesc prin sertarele minții , prefer să-mi las greșelile prăfuite acolo, din rușine, din frica de a fi judecată, dar ele sunt ale mele, ele m-au adus până în acest punct și le mulțumesc. Acum.

Mai fac curat, câteodată, în sertarele minții și îmi văd prăfuite amintirile șterse. Nu le ating întotdeauna.

Au fost lecții bune, dar uneori au durut.

 

3,5 lucruri pe care nu mă credeam în stare să le fac (și le-am făcut)

Cleștii sus cine se regăsește în descrierea mea! 😀

E  tare greu să fii rac. O spun din aproape 3 decenii de experiență.

Vrei să faci multe, ai scopuri, ambiții, dorințe, vise și te avânți cu capul înainte, ca să te lovești , apoi, de propriile îndoieli, de frici, de neîncredere, de zidul ăsta de „lasă că fac mâine”/procrastinare sau de „nu am să pot” (care își are, probabil, temelia în copilărie de la părintescul „tu nu poți, las’ că fac eu”). Și iată te pomenești că faci pași pe loc sau mergi înapoi, de’… ca Racul.

Cleștii sus cine se regăsește în descrierea mea! 😀

Apoi mi-am zis că eu nu merg înapoi, ci înainte, doar că merg cu spatele.

Și iată aici cele trei lucruri jumătate pe care nu credeam ca am să le pot face vreodată, dar le-am făcut:

1.Nașterea- nu e chiar un lucru , mai mult un act, de care aveam o frică teribilă: mă temeam de durerea insuportabilă, mă temeam de complicații, de moarte, de rușine. Când am rămas însărcinată, toate fricile s-au șters, parcă, de la sine, a venit bucuria și acea încredere în corpul meu pe care nu știam că o am. A, și m-am rugat! asta chiar m-a făcut să accept condiția fizică în care mă aflam și să sper la tot ce e mai bine.

2.Gospodăritul- mama mi-e martor, că nu prea mă omoram eu cu curățenia și ordinea în copilărie, aveam alte interese: raiul meu era o carte în care mă puteam adânci oriunde mă prindea cititul, și nu mă complicam cu gătitul meselor, cu aranjatul florilor, sau curățenia generală. Cu timpul , însă, am văzut că sunt mai efectivă și mă simt mai bine dacă este ordine în jurul meu. Probabil lecțiile mamei nu au fost zadarnice și acum mă străduiesc să-mi păstrez casa ordonată (dacă veniți la mine și nu e așa să știți că dau vina pe Vladimir :D).

3.Șofatul- of, ce greu mi-a fost! tata îmi spunea mereu că eu nu sunt făcută pentru a conduce o mașină, mai degrabă mă conducea ea pe mine, mă simțeam ca un trunchi care nu știe să facă două mișcări odată, deci, groaznic. Dar mi-am spus că am să învăț totuși, că nu e nimic ce nu se poate deprinde cu suficientă practică și am făcut-o. Nu mai zic acum de stresul meu din fiecare dimineață când mă porneam la muncă și nici de miile mici zgârieturi pe care le-am avut ulterior.

3,5. Blogging -este jumătatea de lucru de care am fugit foarte mult timp, tot din lipsa de încredere în sine , de tăgăduieli de genul „ce-aș putea să spun și cine o să mă asculte” , apoi am început așa deodată fără să mă gândesc prea mult- am plonjat în marea asta a scrisului online. Îi zic jumătate, pentru că sunt la început și încă nu știu dacă ceea ce fac e treabă bună… rămâne de văzut.

Acestea sunt cele 3,5 lucruri pe care am reușit să le fac trecând peste „Nu pot-urile” din capul meu de Răcușor cu „tendințe înapoiate”.

Dacă aveți experiențe asemănătoare , lăsați-le în comentarii- mă voi bucura să mă pot inspira de la voi.

Vă cuprind .Bisous